Ca
şi în alte aspecte ale vieţii cotidiene, de doi ani încoace îmi propun
să fiu mai organizată de Black Friday. Fiind un concept atât de nou la
noi,
recunosc că nu sunt foarte obişnuită cu el şi în anii trecuţi am fost
cam nepregătită, cam pe picior greşit. Nu că nu aş fi avut nevoie să
cumpăr ceva şi nici că
nu mi-ar fi prins bine şi mie o reducere, două. Dar tot omul are o
neîncredere când
este vorba de ceva ce nu cunoaşte şi nu a experimentat. Din acest motiv,
am făcut
doar o mică achiziţie anul trecut, mai mult pentru a mă convinge că
lucrurile
merg bine.
Îmi
era teamă să nu găsesc stocurile epuizate de la prima oră, sistemele
informatice picate şi alte poveşti mai mult sau mai puţin de groază, cum
ştim că
se mai întâmplă pe la noi, din păcate. Însă nu a fost aşa, lucrurile au
decurs simplu şi normal, atât în ceea ce priveşte efectuarea comenzii,
cât şi a livrării, ce a fost rapidă şi promptă. Iar produsul a fost bun,
suntem mulţumiţi de el şi am decis ca anul acesta să repetăm
experienţa.
Evident, în locul pe care l-am testat, adică la magazinul LaptopGarage. Şi cu un sistem de lucru pe care să îl
îmbunătăţesc.
În acest sens, pentru black friday 2014
încerc să mă documentez mai bine şi mai de timpuriu. Mi-am făcut o mică
listă cu ce aş avea nevoie. Din fericire, urgenţele despre care vă
scrisesem în primăvară, au fost rezolvate. Nici nu se putea altfel, căci
nu aveam cum să supravieţuim fără maşină de spălat. Fără monitor m-am
mai descurcat eu cumva, folosind o antichitate de laptop. Însă, nu ştiu
dacă reţineţi de câte ori am bodogănit pe-aici şi pe Facebook, că doar
nevoia mă opreşte să-l arunc pe fereastră :))
Mai
ales că am şi vecini obişnuiţi cu asta, întrucât în urmă cu vreo patru
ani, vecinul de deasupra noastră a început să dea drumul pe fereastră
unor lucruri... Nu, nu, nu uşor cu vreo frânghie sau paraşută, ci în
cădere liberă, aceea guvernată de acceleraţia gravitaţională. Se
strânsese lumea ca la spectacol, că doar asta şi era - să vadă
aterizările unui televizor cu plasmă, laptop, telefoane, DVD-uri(şi
discurile şi aparatul), etc. Personal, cel mai tare mi-a plăcut când au
început să plutească nişte foi, tomuri întregi de foi, reprezentând
cursurile băiatului. Semăna, aşa, cu ploaia de frunze de toamna. O
plutire lină, căci datorită masei minore a foilor de hârtie, acceleraţia
de care spuneam mai sus, era mult diminuată...
Dar eu parcă scriam despre black friday, nu? De ce nu mă trageţi de mânecă, spunându-mi să nu mai deviez atâta?
O
vorbă mai am, să termin cu zburatul aparaturii şi a cursurilor
conştiincios scrise de om, în atâţia ani de facultate. Prea mulţi, nu
l-aş sfătui pe Mihnea să se facă medic. Are grijă tatăl lui, în schimb
:)) Motiv de proteste ascunse de băiat, cum că nu este bine să ne
influenţăm copilul. Să facă dom'le ce-i va plăcea lui!!!
Aşaaaa...
După
ce a venit televiziunea, pompierii şi toţi vecinii, săracul proaspăt
medic a fost dus de-acasă. Nu am înţeles dacă prima destinaţie era
spitalul sau secţia de poliţie.
Important
este că mi s-a speriat băiatul şi când mai auzea tropăieli pe
sus(vecinul ni s-a întors acasă), mă întreba dacă nebunul nu poate să
spargă tavanul. "Nu, mami! Nu!"
Ei, dacă nu îmi aminteam de sperietura lui Mihnea, parol că asta păţea şi laptopul meu!
De
aceea, ca să nu intru iarăşi pe stare de urgenţă, datorată unei
eminente avarii a micului nostru laptop, cred că cea mai bună achiziţie
ar fi un laptop la ofertă. Că mă ştiţi, sunt cu ofertele!
Sincer,
mi-ar fi plăcut o paletă ceva mai largă. Laptopul nu este singurul meu
produs de pe listă, dar mi-ar fi cel mai de folos. Mai ales când îmi
amintesc de ploaia de electronice, admirată pe viu!
Şi mai ales când ştiu că am şi transport gratuit şi posibilitatea de a plăti în 3 rate cu cardul meu Avantaj.
Acuma,
mai stau puţin şi mai cuget, ştiţi că eram datoare şi la Mihnea cu un
telefon sau o tabletă. Poate ar fi mai bine să iau unul din cele două
produse pe care le vrea copilul şi să rezolv astfel cadoul de Crăciun?
Mă mai gândesc puţin şi mai cercetez. Preţurile, desigur!
Vă mai spun doar, că în situaţia în care vă documentaţi pentru Black
Friday, ar fi bine să faceţi faceţi o listă cu ce vă trebuie REALMENTE
şi nu închei fără a vă ura o zi frumoasă şi un week-end şi mai frumos!
Mihaela Dămăceanu
Etichete: la schimb