Scriam ieri că vorba bună nu costă nimic şi că scurta discuţie despre care am povestit m-a pus pe gânduri.
Am
observat de multe ori nu numai că oamenii nu obişnuiesc să spună o
vorbă bună dar mulţi dintre noi nici nu ştim cum să primim cuvinte de
laudă.
Însă dilema era cum să spui vorbe bune şi să spui doar adevărul.
Dacă vă ajută cu ceva, sistemul meu de echilibru între minciună-sinceritate şi dorinţa de a nu răni se bazează pe următoarele premise:
- dacă
îmi place ceva la cineva, niciodată nu îmi reţin o afirmaţie pozitivă.
Nu sunt în viaţa reală la fel de exaltată ca pe net. Nici nu aş avea
cum, pentru că viaţa de zi cu zi, nici nu permite atât de mult şi de
bine, cunoaşterea intimă a sufletului omului. În scris, mulţi dintre
noi, exprimă mai mult şi mai adevărat cumva, ceea ce este în sufletul
lor sau ceea ce gândesc. Cei care pot, căci nici aici nu este prea uşor
să-ţi dezgoleşti sufletul şi să-ţi expui toate gândurile sau viaţa, fiecare aplicând un filtru, mai mult sau mai puţin permisiv, după
cât şi cum se simte el de confortabil. Dar fără a fi la fel de exuberantă ca pe net, în viaţa reală nu se întâmplă să-mi placă ceva la un om şi să nu-i spun, fie că este vorba de o
trăsătură de caracter, una fizică, sau doar un articol vestimentar. Dar
nu mint niciodată şi ceea ce spun este sincer, referindu-se doar la ce îmi place;
- dacă
ceva nu îmi place la un om, consider că nu toţi avem aceleaşi gusturi,
nu toţi suntem la fel şi nu trebuie să gândim la fel. Îmi amintesc că eu
însămi, mi-am schimbat părerile în unele aspecte ale vieţii, cum ar fi
plecarea din România, unde am avut trei perioade cu trei păreri total
diferite, şi că nu este treaba mea ce cred, ce gândesc, cum trăiesc
alţi oameni şi cu atât mai puţin cum arată sau cum se îmbracă. De aceea,
nu mă pronunţ, din proprie iniţiativă, asupra lucrurilor care îmi
displac, sau cu care nu sunt de aceeaşi părere, evitând pe cât se poate
asemenea momente. Desigur, că nu
trăieşti toată viaţa aşa, şi desigur că apar uneori şi excepţii, dar eu
vorbesc de principii şi de marea majoritate a cazurilor;
- a treia situaţie
şi cea mai delicată, este cea în care ţi se cere expres părerea. De
fapt, aici apare problema şi aici se poate strica echilibrul. În acest
caz, ştiu că nu trebuie să mint, căci nu suport minciuna. Aş putea de
fapt, să spun că aici apare sistemul. În acel moment, spun ceea ce cred,
într-un fel pe care îl fac cât mai suportabil posibil, având grijă
aproape mereu să subliniez şi ceva ce îmi place la om şi să spun totul
cu un ton cât mai cald şi mai
plăcut. Eventual, vorbesc şi despre defectele mele, astfel încât
persoana ce mi-a cerut părerea să nu se simtă cu nimic mai prejos decât
mine, care apar cumva pe o poziţie de superioritate, fiind necesară
exprimarea unei păreri negative, care ştiu sigur că va îi va produce
omului din faţa mea o mică supărare.
În
mediul online, lucrurile sunt mult mai simple, căci acolo nu prea apar
astfel de solicitări. Iar primele două situaţii descrise mai sus, sunt
extrem de uşor de gestionat, pentru că nu obişnuiesc să citesc decât
bloguri care îmi plac şi am mereu ceva pozitiv de spus despre ele, fără a
face nici cel mai efort în acest sens. Şi cred că cei care mă citesc de
mai multă vreme, ştiu că obişnuiesc să exprim foarte des, aprecierile
mele faţă de ceea ce citesc şi de persoana care a scris. Ce nu îmi
place, nu citesc şi plec imediat de pe acea pagină.
În
viaţa de zi cu zi, cea reală, reuşesc în foarte mare măsură, să fiu un
om sociabil, care comunică uşor, fără a părea la fel de exaltată ca pe
net, căci totuşi oamenii nu sunt foarte obişnuiţi cu prea multă laudă,
şi pari puţin cam deplasat dacă exagerezi.
Ca urmare a aplicării acestui “sistem” am avut prieteni de când
mă ştiu şi mai mult de atât oamenii îmi povestesc foarte multe din
viaţa lor şi îmi cer şi părerea. Am conştientizat serios acest lucru, cu
câţiva ani în urmă, când m-a întrebat o prietenă, cum se face că mie
toată lumea mi se confesează şi îmi povesteşte tot felul de amănunte şi
situaţii, pe care altora nu le-ar spune.
Atunci
m-a surprins întrebarea şi i-am spus că explicaţia vine din faptul că
şi eu vorbesc multe cu oamenii care îmi plac şi nu îmi ascund
problemele, ci discut deschis despre ele. Şi asta este foarte adevărat,
dar acum, scriind toate cele mai sus, îmi dau seama că şi "sistemul" de care v-am spus are importanţa lui.
Ei,
acum, după atâtea vorbe, sper că am lămurit ce înseamnă diplomaţia
feminină în opţiunea mea şi că ea nu înseamnă că noi nu suntem sincere,
ci doar că ne-am preocupat să găsim căi mai blânde şi mai suportabile
de a exprima sinceritatea.
Week-end plăcut
Mihaela Dămăceanu