Scrisesem eu în
Meditatiile-un rau necesar? că s-a creat o modă a meditaţiilor intense şi începute din ce în ce mai devreme. Tot acolo veneam cu întrebarea despre ce aş putea face pentru a da o mână de ajutor.
M-am gândit pentru început să postez etapele pe care le-am putea parcurge pentru a ne ajuta copiii la teme.
Înainte de a începe mai fac doar o observaţie. Deşi am cunoscut datorită blogului, câteva fete extraordinare care lucrează acasă cu copiii şi fac o treabă excelentă, din experienţa proprie şi din cele aflate şi povestite de alţi părinţi fără bloguri, ştiu că nu este chiar foarte uşor să lucrezi cu copiii tăi. Şi mai ales, acest lucru mi l-au spus mulţi profesori. Partea emoţională este cea care aduce această dificultate. Pentru părinte este mult mai greu de acceptat că propriul copil nu înţelege la fel de uşor ca alţii, iar copilul are tendinţa de a nu îşi asculta părintele, aşa cum o face cu un profesor, care este o persoană străină.
Dar nu este imposibil. Doar un pic mai greu decât cu cei pe care nu îi cunoşti. Paşii pe care îi putem urma şi tot ce ne poate ajuta să facem meditaţii acasă, ca să le spun aşa, sau chiar neoficialul nostru homeschooling ar fi următorii:
- Primul lucru va fi
acela de a găsi timpul necesar acestei activităţi. După părerea mea, de cele mai multe ori această sarcină revine femeilor. În situaţia
în care tatăl are calităţile necesare(cum este la noi) şi este dispus să facă acest lucru,
devine ceva mai simplu, pentru că ei nu au atâtea sarcini pe cap, precum
mamele. Dacă nu vor sau nu pot să ajute, atunci trebuie să înţeleagă
că este necesar, fie să preia o parte din sarcinile gospodăreşti, fie se
apelaţi la un ajutor benevol(bunici) sau plătit(o femeie). Poate vă veţi
întreba de ce să nu plăteşti direct un profesor, dacă tot trebuie să dai
bani. Pentru că diferenţa de preţ este semnificativă. Nu putem prelua
toate treburile doar noi. Munca cu copiii este solicitantă şi dacă eşti
stors şi epuizat nu cred că ai prea multe rezultate.
- Cunoaşterea
materiei. Acest lucru fie se întâmplă din şcoală, fie se învaţă acum. Nu
este un lucru imposibil. Manualele sunt făcute pentru mintea nu atât de
antrenată a copiilor şi parcurgerea lecţie de lecţie a manualelor, nu este
un efort atât de mare precum pare la prima vedere. Cheia este să nu săriţi
lecţiile şi să le învăţaţi efectiv odată cu copiii. Nu mulţi români au auzit
de homeschooling. Chiar dacă la noi pare o ciudăţenie, în multe ţări este
legiferat şi statistic copiii pe care îi şcolesc părinţii au rezultate mai
bune decât cei din sistemul clasic, de stat sau privat. Dacă atâta lume
adoptă acest stil şi se descurcă singuri cu întreaga educaţie a copiilor,
atunci cu siguranţă şi noi ne putem descurca cu nişte meditaţii.
- Convingeţi
dinainte copilul că îl puteţi ajuta singur. De câte ori aveţi ocazia
explicaţi-le că viaţă le va fi mai uşoară dacă vor învăţa, pentru că, mai
ales la vârsta mică, învăţătura este un chin şi nu realizează
deloc necesitatea acesteia. În plus, vor avea reţineri în a lucra cu voi şi
vor încerca să evite pe cât se poate. Dacă le explicaţi din timp se pot
obişnui cu ideea şi vor accepta ajutorul.
- Adoptaţi o
atitudine profesorală, cu ceva mai multă autoritate decât în celelalte
aspecte ale vieţii parentale. Nu le permiteţi amânări şi eschivări. Dacă
li se va da o şansă, vor face tot ce se poate pentru a scăpa. Am auzit
mame, care deşi stau acasă, îşi duc copiii la after-school pentru că nu au
autoritatea necesară pentru a-i pune să facă temele.
- Dezvoltaţi-vă răbdărea de a lucra cu copiii. Este cea mai importantă calitate în
această activitate. Pentru a reuşi în acest ajutor trebuie să
conştientizaţi că ei nu au în spate anii noştri de muncă şi exerciţiu. Ei
chiar nu ştiu aceste lucruri şi prima oară când auzi şi înveţi ceva,
noţiunile nu sunt atât de simple, precum ne par nouă. Vă aşezaţi alături de
ei şi le dăruiţi aceste momente. O faceţi treptat, conştienţi că trebuie să
rezistaţi.
- Nu vă enervaţi şi
nu îi certaţi. În momentul în care sunt certaţi, copiii, şi nu doar ei, se
blochează. Chiar dacă nu au înţeles de prima oară, nu le reproşaţi şi nu
strigaţi la ei, căci i-aţi pierdut. Efortul lor de a se concentra
este mult mai mare decât al nostru.
- Abţineţi-vă să le
arătaţi câte ştiţi voi şi cât sunteţi de deştepţi. Scopul este de ai
învăţa pe ei, nu de a ne etala noi deşteptăciunea. În felul acesta, ei se
vor simţi complexaţi şi nu vor mai avea acelaşi nivel de atenţie. Nu le
daţi informaţii în plus. Trebuie să îi învăţaţi ce au în programă.
- Adaptaţi timpul de lucru la capacitatea de
rezistenţă a copiilor. Nivelul lor de atenţie şi capacitatea de memorare
sunt mai scăzute decât ale noastre. In momentul în care au obosit, nu
insistaţi să lucraţi în continuare, pentru că va fi inutil. Nu vă mai pot
urmări şi vă bateţi gura de pomană, pierzând şi timpul.
- Adoptaţi un stil
de lucru relaxant şi amuzant. Faceţi câte o mică glumă şi destindeţi
atmosfera cât de mult puteţi. Le va face plăcere să lucreze şi totul va fi
mai uşor.
- Stabiliţi mici
recompense şi lăudaţi-i de câte ori puteţi. Treceţi peste greşeli dar
spuneţi o vorbă bună de câte ori reuşeşte ceva.
- Fixaţi toate
noţiunile prin exerciţii sau întrebări. Mai ales la matematică acestea sunt esenţiale.
- Aflaţi stilul de
învăţare al copilului şi insistaţi pe acesta. Este utilă o discuţie cu
cadrele didactice pentru a şti dacă memorează mai uşor auditiv sau vizual.
Mihaela Dămăceanu