Nu ştiu cum era acum 40-50 de ani, dar de treizeci
şi ceva de ani încoace, în România s-a creat o modă împărtăşită fără rezerve, de
aproape toată lumea. Aceea a meditaţiilor. A apărut datorită funcţionării defectuoase
a sistemului şcolar, implicit a salariilor foarte proaste ale profesorilor.
Dacă acum 30 de ani, acestea se făceau în vederea pregătirii unor examene-admiterea
în liceu, treapta a-II-a şi admiterea la facultate, acum se răspândesc din ce
în ce mai mult, de-a lungul întregii vieţi şcolare.
Tot
urmărind problema aceasta, am aflat că mulţi copii încep meditaţiile din clasa a V-a sau a VI-a. Mai nou,
observ că se începe chiar şi dintr-a II-a. La şcolile foarte bune din
Bucureşti, elevii din ciclul primar fac meditaţii acasă cu
învăţătoarele. Tot în capitală, s-au dezvoltat foarte mult
after-schoolurile. Acestea au apărut din necesitatea de a lăsa
copiii undeva, până ce revin părinţii de la serviciu, dar acolo se fac şi
lecţiile şi tot felul de alte activităţi, cum ar fi ore de limbi
străine şi diverse sporturi. De aceea, consider că sunt tot o formă de
meditaţie, asociată ce-i drept, şi cu supraveghere.
Fără
a avea amploarea din Bucureşti, am observat că şi în Botoşani se fac
meditaţii chiar din clasele mici. Am avut ocazia să cunosc câteva
învăţătoare acolo, cu care am discutat aceste aspecte. Pentru a nu crea
confuzii, precizez că nu este vorba despre învăţătoarea lui Mihnea. Ceea
ce vroiam să spun, este că a devenit un fenomen foarte răspândit.
Întrebarea
care se pune
este dacă avem vreo şansă să scăpăm de ele. Fără a spune că este uşor,
răspunsul este da. Şi spun aceasta, bazându-mă pe faptul că am cunoscut
căteva
persoane care au izbutit să economisească banii serioşi care se adună în
ani de
meditaţii, nu nefăcând nimic, ci lucrând singure cu propriii copii.
Persoane ai căror copii au obţinut rezultate foarte bune la examene. Nu
cred că
se poate să nu faci nimic, întrucât repet că sistemul de învăţământ este
defectuos. Copiii noştri sunt bombardaţi cu atâta materie şi cu cerinţe
exagerate, încât nu cred că mai pot avea rezultate foarte bune, fără a
fi ajutaţi. În
plus, atât de mulţi dintre ei sunt ajutaţi, încât obligatoriu cei ce se
străduiesc singuri, nu prea au cum să concureze cu cei cu care se
lucrează mult.
Având în vedere cele de mai sus şi observând rolul Internetului
în documentarea elevilor, mă gândeam dacă aş putea face ceva pentru a
ajuta. Pornind de la faptul că zilnic acordăm în jur de două ore,
lecţiilor şi pregătirii lui Mihnea, am tot învârtit ideea de a face ceva
concret, pentru a ajuta părinţii şi elevii de aceeaşi vârstă cu băiatul
nostru.
Mă gândeam să mai stau de vorbă cu doamnele despre care am scris
că au făcut singure "meditaţii" cu copiii lor şi cu doamnele învăţătoare
pe care le cunosc, pentru a afla cam cum ar fi mai bine să procedez. Mă
interesează şi pentru noi, căci eu am lucrat cu elevi mari, de la a
VII-a până la a XII-a, dar şi pentru toţi cei ce apelează la Internet
pentru ajutor în pregătirea copiilor lor.
Concret, aş încerca să mai aflu metode mai bune de lucru cu cei
mici, poate mai obţin şi ceva materiale, şi în funcţie de răspunsul
primit, aş vrea să postez texte, exerciţii, probleme, teste concrete, pe
care le lucrăm cu Mihnea şi care i-ar putea ajuta şi pe alţii.
După comentariile pe care le am, îmi cunosc o parte din
cititori şi ştiu că nu au copii de vârsta lui Mihnea. Aceasta înseamnă
că nu le vor fi de nici un folos postările de genul acesta. Dar există
şi o altă categorie de cititori, care vin de pe Google, pentru desenele
lui Mihnea. După cuvintele pe care le caută, am observat că sunt legate de temele de la şcoală. Pornind de aici, şi de la răspândirea
meditaţiilor, mi-a venit ideea de a posta lucrurile concrete pe care le
facem pentru Mihnea, că poate vor fi de folos şi altora.
Cam aceasta este ideea de azi.
Voi ce părere aveţi? Credeţi că meditaţiile sunt absolut necesare sau putem şi noi să lucrăm cu propriii copii?
Şi vroiam să vă mai
întreb, pe voi cei care-mi răspundeţi de obicei, dar nu numai, dacă
postând exerciţii, probleme, teste, aş putea ajuta cumva părinţii şi
copiii lor?
Mihaela Dămăceanu
Etichete: ajutor online pentru teme, clasa a II-a, exercitii, meditatii, probleme, scoala generala, sunt necesare meditatiile, şcoala, teme, teste