Urcaţi-mă într-o maşină, dar nu la volan, şi sunt un
om fericit! Călătoria este una din cele mai mari bucurii ale vieţii mele, motiv
pentru care am citit foarte mult despre ea. Ar fi trebuit să spun am călătorit
foarte mult, dar nu pot, întrucât nu am călătorit atât de mult cât mi-ar fi plăcut să o fac. Dar
cu speranţa că odată o voi putea face mai mult, am citit până mi-a ieşit pe nas.
Aşa
am descoperit o familie extraordinară şi o călătorie fascinantă. O familie de
români cum nu credeam să existe. Şi pentru că sunt promotorii unui stil de a
trăi, cu totul şi cu totul deosebit, dar şi a unei modalităţi extrem de
interesante de educaţie a copiilor, mă gândii că nu ar fi rău să vă povestesc
şi vouă despre ei. Sunt foarte cunoscuţi, dar poate nu chiar toată lumea îi
ştie, şi merită cu prisosinţă să îi descoperiţi.
Este vorba despre familia Pouzet-Oprean, compusă din
Marilena(38 ani-ilustratoare),
Dan(39 ani-arhitect), trei copii superbi(Matei 7 ani şi jumătate, Vlad 4 ani şi
jumătate şi Ilinca 14 luni) şi aventura vieţii lor. După un întreg an de
pregătire şi planificare, au plecat în ianuarie 2007, într-o călătorie prin cele două Americi. Camperul
le-a fost mijlocul de
transport şi casa, timp de doi ani şi patru luni, cât a durat această minunată
şi curajoasă incursiune printr-o
parte a lumii dar şi printr-un
inedit şi fermecător stil de viaţă.
“Căsuţa noastră e mică, dar
grădina e atât de mare”, au
spus despre camperul lor, ales cu multă grijă, datorită importanţei lui
extraordinare în reuşita proiectului propus.
Au
vrut să demonstreze nu numai că se poate călători cu copiii dar şi că acesta
poate fi un mod de viaţă, întrucât în tot acest timp au lucrat prin intermediul
Internetului şi şi-au
educat singuri copiii. Locuiau în Franţa şi sistemul francez de învăţământ
permite educaţia la distanţă, făcută prin corespondenţă. Periodic li se
trimiteau prin poştă în locaţii stabilite anterior, testele pentru copii.
Acestea erau rezolvate şi trimise înapoi, unde erau corectate şi notate. De
remarcat şi birocraţia franceză, care nu a acceptat expedierea testelor pe
Internet. Lecţiile copiilor durau zilnic două ore, explicabil dacă te gândeşti
că se lucrează cu un singur copil şi nu cu 30, ca la şcoală. Au învăţat copiii
ce trebuia, conform programei franceze de învăţământ, dar vă daţi seama cât de
extraordinar de mult, au putut învăţa din călătorie, în afara programei.
Pornind de la spaniolă(pe lângă cele două limbi pe care le ştiau când au plecat: franceză şi engleză), câtă geografie, istorie, biologie şi câte alte inestimabile
cunoştinţe şi abilităţi au putut dobândi aceşti copii, norocoşi de a avea nişte
părinţi cu un extraordinar curaj şi deschidere a minţii. Spuneau pe undeva, că
din experienţa altor părinţi cu aventuri similare, la întoarcerea acasă, copiii
lor sunt înscrişi la şcoală, într-o clasă cu un an sau doi mai mare decât cea corespunzătoare
vârstei. Atenţie la faptul că pe durata călătoriei, copiii au promovat cele
două clase şcolare, aferente perioadei de timp. Deci, sunt înscrişi peste
acestea. Am văzut diverse comentarii ale multor oameni care mor de grija
altora, speriaţi de ce le-au
putut face aceşti oameni copiilor lor.
Ca
modalitate de educaţie, cred că este una din cele mai bune posibile. Nu văd
cale mai atractivă de învăţare, decât să duci copiii în unele din cele mai
frumoase locuri ale planetei, să vadă pe viu şi uneori chiar să se joace cu o
mulţime de animale pe care alţii le văd doar în poze, să îi laşi să zburde pe
câmpii şi munţi, să relaţioneze cu atât de multă lume din atât de multe
culturi, să se joace cu copii pe care nu
i-au văzut niciodată şi
cu care comunică perfect, aşa cum doar copiii o pot face…
Nu văd educaţie mai bună şi cadou mai bun pe
care părinţii să îl poată face copiilor lor. Nu cred că şcolile noastre clasice
pot oferi mai bună educaţie decât ce au oferit aceşti oameni copiilor lor.
Este
un excelent exemplu că visurile se pot îndeplini!
Condiţiile sunt curajul, încrederea
în forţele proprii, munca, organizarea şi perseverenţa.
Şi în exemplul despre care am povestit,
o extraordinară deschidere a minţii!
Şi
mai presus de orice, prin intermediul acestei călătorii toate calităţile de mai
sus, sunt transmise şi copiilor.
Pentru
noi, toţi cei care îi admirăm, am reţinut o afirmaţie făcută de Dan într
-un interviul de
aici :
"în astfel de momente, secretul
este să nu eziţi, să nu pui in balanţă prea mult riscurile, fiindcă raţiunea
este foarte puternică şi distrugătoare de planuri bune şi sănătoase".
Voi ce părere aveţi despre această modalitate de educaţie?
Mihaela Dămăceanu
O săptămână minunată, precum această călătorie!
Etichete: calatorie cu copiii, calatorie in rulota, educatia prin calatorie, familia Pouzet-Oprean, modalitate inedita de educatie