Spuneam că săptămâna aceasta sărbătorim 6
luni de la deschiderea blogului.
Şi încheiam postarea precedentă, anunţând o
mică surpriză.
Aceasta, este un dar.
Avem astăzi, un dar pentru voi!
Pentru voi cei care citiţi acum, oferim un mic dar, din suflet. Mic, dar dublu!
Întâi, o foarte frumoasă carte, din care cu multă plăcere i-am citit lui
Mihnea, seri de-a rândul, câteva poveşti celebre, dar şi unele mai puţin
cunoscute. Este vorba despre Cele mai frumoase poveşti
din lume scrise si ilustrate de Tony Wolf special pentru cei mici.
Adică, cei cam de 3-6
ani. Pentru că Mihnea a trecut de vârsta aceasta şi a ajuns la alt nivel de
lecturi, a fost de acord să ofere cartea unui alt copilaş. Dintre poveştile
cunoscute conţine Alba ca Zapada, Scufita Rosie, Aladin si lampa
fermecata, Lebedele salbatice şi .
Printul fermecat. Pe
celelalte, vă las să le descoperiţi. Cartea este remarcabilă prin ilustraţiile
superbe. Este ca un adevărat ceaslov şi foarte bine păstrată. Pe spate, se mai
descifrează scris Mihnea, rămas acolo de când am dus-o odată la grădiniţă. Sunt
sigură că şi dacă nu aveţi copii de vârsta menţionată, tot veţi găsi în cercul
vostru de rude sau prieteni, un puiuţ mic, care se poate bucura de el.
Al doilea mic dar,
are şi el o mică poveste. Mi-am amintit, cum, timp de vreo doi ani, am tot
vorbit, cu o dragă prietenă şi colegă de serviciu, despre antreprenoriat şi
dorinţa de a face ceva nou şi diferit. Acum câteva săptămâni, aflu cu mare
bucurie că prietena mea a început să facă săpunuri handmade, prin metoda la
rece. Bucuria a venit din faptul că ideea i se potriveşte perfect. Cu simţ
artistic şi o permanentă preocupare pentru frumos, dar şi cu o îndemânare
nativă, prietena mea avea întotdeauna pe birou, un mic bucheţel de flori,
deosebit aranjate în vreun vas mai special, sau petale uscate sau alte
aranjamente ce-ţi bucurau sufletul şi ochiul. Toate florile direcţiei erau, cu drag,
îngrijite de ea. Şi creşteau frumoase, căci totul iese frumos din mâna ei. Am
luat şi eu două săpunuri diferite şi mi-au plăcut. De multe ori, când am mai
cumpărat handmade soaps, mi-au plăcut ca şi efecte asupra pielii, dar de
la jumătate încolo, se înmuiau foarte tare. Aproape că nu le mai puteam folosi.
I-am spus Adrianei, şi mi-a recomandat să am grijă să nu fie apă în savonieră,
pentru că glicerina absoarbe apa. Am respectat indicaţia şi săpunurile nu s-au
înmuiat deloc. Pentru că mi-au plăcut, m-am gândit să vă dau şi vouă unul,
cadou. Să fie ceva şi pentru mămici, nu numai pentru copilaşi. Să se bucure şi
sufletul vostru.
Aşadar, ce trebuie să faceţi, pentru a primi
cadoul?
Să scrieţi un mic comentariu pe blog, prin care
solicitaţi cadoul.
Am menţionat pe pagina mea de Facebook, că am aflat de la unele din
prietenele mele că au încercat să scrie un comentariu şi acesta nu a ajuns la
noi. Cine nu a scris niciodată până acum, trebuie să se înregistreze şi să
treacă codul de cifre sau litere cerut de Blogger. Este posibil să scrieţi şi
să nu apară comentariul. Nu ştiu de ce, dar se întâmplă. Am observat, că dacă
reîncercaţi, acesta apare. Pentru a nu scrie de două ori, m-am obişnuit ca
înainte de a apăsa butonul “Publicare” să copiez textul pe care l-am scris.
Când am reîncercat să public, comentariul a apărut. Dacă este în regulă,
Blogerr vă publică imediat sau vă dă un mesaj care spune ”comentariul dumneavoastră.
va apărea după moderare”. Problema aceasta apare, doar la prima încercare de a posta un comentariu. Cel puţin, eu aşa am păţit.
Comentariilor care vor apărea li se va ataşa un număr, egal cu ordinea
apariţiei şi acest număr va fi tras la sorţi prin Random.org.
M-am inspirat, ca de multe ori, de la Iulia S.
Data până la care se pot scrie comentarii, pentru a putea participa la
tragerea la sorţi este sâmbătă 29.09.2012.
În seara respectivă, voi anunţa rezultatul câştigător şi voi trimite cadoul
prin Poşta Română.
Taxele aferente transmiterii coletului, vor fi suportate de noi. Adresa la care se va transmite cadoul, trebuie să fie în România.
Vă aşteptăm!
Mihaela Dămăceanu .
Etichete: blog, dar de blog