Încerc astăzi să abordez unul din cele mai
delicate aspecte ale educaţiei copiilor, şi anume, cea legată de spinoasa
problemă a dragostei.
Delicat datorită atitudinii noastre, a părinţilor,
faţă de acest aspect al vieţii. Unul foarte important, de altfel, pe care avem
tendinţa să îl ignorăm, pentru că aşa suntem obişnuiţi să creştem copiii. Cu
pudoare exagerată şi cu jenă.
Am citit zilele trecute în revista Tango, un
interviu excelent acordat de Aurora Liiceanu. Printre multe aspecte importante
ale vieţii de familie, era abordat şi rolul părintelui în educaţia sexuală a
copilului. Şi spunea foarte bine doamna Liiceanu, că ne axăm cel mai mult pe
latura fizică a creşterii copiilor şi nu pe cea psihică. Prima întrebare pe
care aproape toate mamele o pun copiilor, când aceştia revin acasă, este dacă
au mâncat şi dacă le este foame. Nu îi întrebăm cum a fost ziua respectivă şi
dacă au avut probleme, ci dacă vor ceva de mâncare. Corect! Tot dânsa spunea că
marea majoritate a părinţilor ignoră total discuţiile pe teme sexuale sau pe
teme legate de dragoste. Şi atunci, copiii se informează singuri şi discută în
spatele blocului între ei.
Aşa este! Ştim cu toţii cum primele informaţii de
acest gen, le-am dobândit de la prieteni. Cel puţin pe vremea noastră, când nu
exista Internetul. Nu numai că nu discutăm despre aspectele sexuale, dar nu
abordăm nici măcar partea emoţională, sentimentală sau comportamentală a
dragostei. În general, nu discutăm nimic legat de dragoste.
Ştim bine că o foarte mare preocupare a tinereţii,
adolescenţei, şi uneori chiar a copilăriei, este dragostea. Şi dacă am uitat,
să încercăm să ne-amintim. Şi
dacă, prin absurd, personal, nu ne preocupa atât de mult dragostea, să încercăm
să ne-amintim de prietenele
şi prietenii, pe care îi preocupa. Discuţiile cu cele mai bune prietene, erau
întotdeauna marcate de subiectul iubiere. Cu toate acestea, copiilor noştri, nu
le spunem nimic, nu îi învăţăm nimic, preferând să îi lăsăm să se descurce
singuri. Ne amăgim singuri. Ni se pare că dacă nu discutăm cu ei, evităm problemele şi ei nu se
vor preocupa de ele. Unii dintre noi, ceva mai deschişi, admitem că va trebui
să-i învăţăm una-alta, dar
amânăm discuţia pentru mai târziu. Sperăm că dacă nu vorbim, copiii se vor
preocupa mai puţin de dragoste şi mai mult de carte, cum am dori noi. Împingem
dragostea, pentru mai târziu. O facem să apară mai târziu, în viaţa copiilor
noştri. Doar că natura îşi cere drepturile, indiferent că noi discutăm despre
asta, sau nu.
Şi nu numai că dragostea apare, dar este şi foarte,
foarte importantă, pentru ei.
Nici eu nu fac parte din altă categorie. Nici eu nu am vorbit prea multe
despre acest subiect. Copilul era prea mic. Mereu am zis că este încă, mic.
Am abordat puţin subiectul, încercând, mai mult să îl învăţ cum să se
poarte cu fetele. Când m-a întrebat cum se fac copiii, am apelat la
un răspuns pe care îl citisem şi îmi plăcuse.
Copiii cresc în burtica mamei dintr-o sămânţă. Mă gândeam ce-i spun dacă mă
întreabă de unde apare sămânţa, că aici nu mai aveam răspunsul pregătit. Din
fericire, nu m-a întrebat. Încă! În ceea ce priveşte naşterea, i-am spus că se taie burtica şi se scoate
bebeluşul. Nu am minţit. Sau am minţit doar prin omisiune.
Cam atât am vorbit cu el. Puţin, dar măcar nu i-am spus niciodată că este
prea mic să se gândească la dragoste, cum am auzit destule mame.
Pentru că, eu cred, că ei oricum se vor gândi. Singurul lucru pe care îl
obţii procedând aşa, este că ei nu vor mai vorbi cu tine.
O vor face însă, în spatele blocului, cum a spus d-na Liiceanu.
Şi acum îmi pare tot mic!
Dar nu cred că mai este chiar aşa de mic.
Va trebui să abordez subiectul.
Dar cum, atunci când ai fost crescut de părinţi care nu au vorbit niciodată
cu tine despre dragoste. Şi când, uitându-te împreună la un film, te înroşeai
şi te fâstâceai tot, la un simplu sărut.
Mă voi mai gândi şi vă voi ţine la curent.
Primul răspuns care îmi vine în minte, este: simplu, natural şi deschis.
Uşor de zis!
Etichete: copiii şi dragostea, educaţia sexuală